De ce societatea este în halul in care este?
Pentru că în majoritatea funcțiilor cheie au ajuns acei foști elevi "care își uitau caietul acasă" când erau întrebați dacă și-au făcut tema. Acest obicei a fost perpetuat și acum, la maturitate, când în loc să-și facă treaba ei sunt ca și atunci preocupați să inventeze o minciună, fără jenă.
Atunci noi râdeam de ei pentru că minciuna lor era evidentă. Acum râd ei de noi pentru că minciuna, incompetența și snobismul lor sunt la fel de evidente, numai că acum ei ne controlează la teme și ne forțează să-i credem.
Din momentul în care am devenit conștienți de moarte, existau doar două posibilități: ori știința prelungea viața, ori credeam că există viață după moarte.
Viața, ca tip de organizare a materiei, are un singur scop: perpetuarea. Ca să răspundem ușor la întrebarea „care este scopul nostru ca indivizi”, trebuie să ne uităm la ce a investit natura cel mai mult în noi, iar răspunsul este în „capacitatea de a ne înmulți”. Individul contează foarte puțin din punctul de vedere al vieții. Trăim puțin, ne îmbolnăvim ușor, toate gândurile și trăirile noastre contează și ele prea puțin. Majoritatea nu vor fi ținuți minte după o generație de la moartea lor. Pentru natură contează specia. Dar nici pentru menținerea speciei nu se fac eforturi deosebite. Puțin îi pasă vieții în ansamblu dacă disparem noi ca specie, dar supraviețuiesc șobolanii. Pentru că avem vieți atât de scurte și triste de multe ori, am inventat religia, care a început să „rezolve” unele dintre temerile noastre: „ești nedreptățit aici, dar stai liniștit că vei avea o viață veșnică”, și astfel mulți oameni își ușurau traiul zilnic prin acea speranță. Cei ce sunt religioși sunt în scăd...
Comments
Post a Comment