Observ cu uimire, dupa votul din Grecia, cum televiziunile romanesti, 'specialistii' par mai afectati decat grecii insisi sau chiar mai afectati decat europenii. Toti specialistii in economie care nu au reusit sa isi tina propria tara,, decat sa fie ultima, isi dau cu parerea, ca stai, ca nu stiu ce se intampla cu Grecia, ca vor vedea ei, frecandu-si mainile.
In acest context va voi spune o poveste. A fost odata ca niciodata( ca mereu) un stapan de sclavi. El avea mai multi sclavi pe care ii denumea dupa tari, pe unul l-a denumit Romania, pe altul Grecia si asa mai departe. Romania se tragea dintr-un lung sir de sclavi, stra-strabunicul lui a fost sclavul unui stapan slavon, apoi bunicul a fost sclavul unui turc, apoi bunicul a fost sclavul unui francez si asa mai departe. Incet, incet mentalitatea de sclav, nascut sa-si serveasca stapanul pentru o mangaiere pe cap si o coaja de paine, puse stapanire pe toata fiinta lui, incat incepuse sa i se para abominabil, nefiresc sa isi doreasca mai mult decat coaja de paine si mangaierea stapanului. Grecia in schimb, a ajuns sclav de curand, el facand parte dintr-o familie de viteji, liberi care a trebuit sa se imprumute, familia lui fiind nevoita sa isi dea singurul lor fiu, numit Grecia Hellas, sa fie sclav sa munceasca pentru stapanul, unde era si junul Romania, pentru a-si plati datoria. Grecia din primele clipe a inceput sa se rascoale, sa ceara drepturi, dealtfel firesti. Stapanul numit John Troika, a zis sa ii mai dea o coaja de paine in plus, ca nu cumva sa le dea idei si celorlalti. Romania a vazut ca Grecia mananca mai mult si a prins ciuda pe el, nu pe Stapan, pentru ca mintea lui efectiv nu concepea sa carteasca impotriva Stapanului. De la un timp Grecia a inceput sa ceara drepturi, sa primeasca din ce in ce mai multe coji de paine, ba chiar mai statea si la masa cu stapanul si nu stiu de unde ii venise ideea nebuneasca ca vrea sa fie independent, ca vrea drepturi, ca e egal cu stapanul. Spunea asta cu glas tare tuturor sclavilor, cativa ii impartaseau gandurile, numai Romania, statea ingandurat, nu stia cu ce a gresit, ca doar el l-a servit bine pe stapan, nu i-a iesit din cuvant si tot, doar o coaja de paine primeste, ba ceilalti sclavi mai si rad de el. La un momendat Grecia, cu o dorinta mare de libertate, a profitat de o clipa de neatentie si a fugit, Romania a vazut asta, a alergat dupa el dar Grecia, fiind mai bine hranit, l-a depasit usor. Romania s-a intors acasa, plangand, avea un sentiment ciudat, care crestea in el, de care maica-sa ii spusese sa se fereasca ca de naiba: speranta, toata lumea lui era zdruncinata: cum sa fugi de la Stapanu? Stapanu e bun cu noi, auzi tu... Cum indrazneste Grecia sa vrea aceleasi drepturi ca Stapanu? Pana sa ajunga la Stapan, aflase ca au fugit mai multi sclavi, inspirati de ce a facut Grecia. Povestea nu mai spune ce s-a intamplat cu Grecia, unii spun ca ajuns egalul Stapanului, altii ca ar fi murit, dar ca se citea fericirea libertatii pe chip. Ce stim insa ca Romania s-a intors, si-a slujit Stapanul pana la moartea acestuia, pentru bucatica de paine. Speranta murise de mult si de atunci urase pe oricine care ii mai dadea orice farama de speranta. Murise Stapanul, Romania a ramas pe drumuri si cica si in ziua de azi isi mai cauta Stapan, daca nu si a gasit deja. Si am incalecat pe o sea si v-am spus povestea Sperantei asa.
Morala: nu toti sclavii sunt egali.